vineri, 3 septembrie 2010

Astrologia în Era Energiei

Prin Shaktipat se înţelege procesul de impulsionare spirituală care conduce la o extindere a conştiinţei datorită unui transfer de energie spirituală. Shakti înseamnă Energie Divină, iar Pat înseamnă revarsare de energie. Marea energie care există în Univers, este o putere pe care o putem accesa în diferite moduri. Energia Divină se manifestă prin oameni, natură, cărţi, vise, prin întâlniri cu maeştri de diferite nivele, prin studiul diferitelor discipline iniţiatice. Orice impuls de energie pe care îl primim pentru a evolua, este legat de principiul shaktipat.


Astrologia cuprinde un limbaj cosmic cu un imens potenţial de înţelepciune. Ea conferă o înţelegere profundă a legilor care guvernează viaţa, amplifică nivelul de conştienţă şi prin aceasta dă o puternică impulsionare de creştere spirituală. De aceea putem vorbi despre Shaktipat prin studiul şi practica Astrologiei.

Astrologia leagă împreună elementele sale simbolice, cum ar fi planete, poziţii zodiacale, noduri lunare, etc, într-o formulă care descrie un întreg viu, bazat pe principii primordiale. Fiinţa umană este privită ca un întreg sistem solar care operează pe fundalul zodiacului şi cu care se află într-o relaţie constantă.

Harta astrologică natală reprezinta un set de instrucţiuni care îţi arată cum să foloseşti cele 10 tipuri de energie fundamentală reprezentate de planete în cel mai avantajos mod, pentru aţi da posibilitatea să lucrezi în mod conştient cu ele tot timpul. Omul ar trebui să fie armonizatorul forţelor destinului său, să transforme natura umană haotica într-un microcosmos.

Dar cum poate el să faca aceasta dacă nu cunoaşte natura energiilor cu care trebuie să lucreze, legile ciclurilor energetice şi planul construcţiei ?

Astrologia ne ajută să avem viziunea formei noastre arhetipale. Ea este mijlocul prin care poate fi interpretată imaginea sufletului, pentru a începe procesul de alchimizare a personalităţii.

Astrologia abordată astfel ne provoacă ca noi să devenim deplinătatea şi totalitatea a ceea ce suntem, să recunoaştem transpersonalul din viaţa noastră, adică marea ordine şi semnificaţie a spiritului care curge prin fiecare dintre noi.

Astrologia serveşte astfel principiului Shaktipat, acela de a susţine calea sufletului, în evoluţia sa spre desăvârşire.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu